vineri

Ceas Victoria Arad 1972

       Anul 1972 sau MCMLXXII în cifre romane, a fost un an de mare angajament şi maximă excepţie plin de evenimente care mai de care mai important. La 23 ianuarie 1972 se năştea Robert Codescu (adică subsemnatul) pasionat şi colecţionar de ceasuri, nimeni altul decât deţinătorul acestui blog. Trupa Rolling Stones lansează albumul "Exile On Main Street", la Munchen are loc cea de-a XX-a ediţie a Jocurilor de vară, totodată în Belgia se va desfăşura Campionatul European de Fotbal ediţie câştigată de puternica reprezentativă a Republicii Federale Germania. Marin Preda publică romanele "Marele singuratic" şi "Imposibila întoarcere", iar poetul Gellu Naum publică volumul de versuri "Tatăl meu obosit". Juan Peron este ales preşedintele Argentinei, iar regina Margareta a II-a a Danemarcei accede la tron tot în acest an.
       Tot în acest an la Fabrica de Ceasuri Victoria Arad se fabrică acest ceas deşteptător, mecanic, ce are un mecanism pe 4 rubine. De acum încolo, îl puteţi admira şi dumneavoastră aici la mine pe blog. Mai ţin să menţionez că pe spatele ceasului este inscripţionat "N.I. 95048-72" ceea ce indică modelul şi anul de fabricaţie ale acestui ceas nou din colecţia mea. După 4 decenii inscripţia "MADE IN ROMANIA", se zăreşte cu dificultate la baza cadranului acestui ceas.
Cei 42 de ani (la data publicării acestei postări) şi-au spus cuvântul şi asupra calităţii, din punct de vedere estetic, însă ceasul funcţionează destul de bine ( 1 - 2 minute eroare pe săptămână) aşa că o nouă pagină de istorie a fabricii de ceasuri arădene, a fost salvată şi prezentată. Totodată Google îmi va returna, în căutările mele online un nou ceas pe care îl deţin. Dar vorba aceea: "Gloria şi succesul online, cer multe eforturi şi sacrificii !", iar eu mă bucur enorm de FIECARE ceas pe care pot să vi-l prezint pe blogul meu şi mai ales de cele ce poartă antetul Victoria Arad !!!

4 comentarii:

  1. Şi între noi fie vorba nici eu nu sunt de lepădat !!! Ceasul funcţionează înspăimântător de bine pentru etatea lu' dumnealui.

    RăspundețiȘtergere
  2. buna ziua,cred ca am ajuns la dvs,dupa ceasornicar.ro/forum.
    si am zis,hai sa vad ce colectie are nenea.
    nu ca as avea ceva cu cei de la rasarit,dar am si eu o mica colectie de ceasuri de mana si buzunar,dar nu am ceasuri rusesti sau sovietice.
    dupa parerea mea ceasurile sunt altceva.
    sau.......dupa cum bine ati spus dvs,daca vreti sa aruncati un ceas,mai bine mi-l dati mie,nu?
    inseamna ca astea sunt ceasuri de aruncat?
    va rog sa ma intelegeti,nu am vrut sa fiu rau,dar....mai ganditi-va.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. NU mesajul de sus se referă STRICT la cei care preferă să se lepede de un ceas vechi şi nefuncţionabil, aruncându-l la gunoi. De aceea am scris " dacă aveţi cumva, un ceas de aruncat contactaţi-mă şi pe mine înainte să-l daţi la gunoi !!!", fiindcă prefer să mă înham la o restaurare (FOARTE), costisitoare a ceasului decât să ştiu că am fost dat la Recycle Bin !!!

      NICIDECUM că cei care au colecţii de ceasuri şi vor să scape de ele sunt de dat la gunoi; pentru orice alte nelămuriri ORICÂND la dispoziţia ORICUI !!!

      Ștergere